Assange si arestarea lui Isus

Posted: 7 decembrie 2010 in Uncategorized

Nici prin gând nu-mi trece sa-l scot basma curată pe prietenul Julian (nici n-as putea, chiar daca as vrea).  Nu cred însă că acuzația este chiar la voia întâmplării, nu din perspectiva acurateții, ci din perspectiva impactului la public, in special la parinții de fete.

Ce mă frapează este mascarada creata în jurul acestei presupuse (o cataloghez asa până la momentul dovedirii) acuzații. Transformarea eroului în violator (denumirea e forțată, mai nimerit ar fi termenul de activist împotriva prezervativelor) va rezolva doua probleme dintr-o singura arestare: onoarea de familistă a Americii si veridicitatea documentelor facute publice de Cavalerul Camasilor Albe la Mâneci dar Negre la Guler.

Nu am nici cea mai  mică idee despre convingerile religioase ale lui Assange si drept urmare nu ma lansez în speculații. Există totusi o asemănare între arestarea de astăzi de la Londra si cea de la Ierusalim de acum 2000 de ani: binele general al majoritații. Punerea în pericol a unor vieți omenesti este de neiertat. Cum s-a pus în pericol, a cui viață, este încă de stabilit. Dar cum nu există (încă) o lege care sa incrimineze tentative ipotetice, cum-necum trebuie sa ne agațăm de vreun cod penal de pe undeva de pe planetă si sa terminam odata cu punerea de vieți omenesti nevinovate in pericol.

Tot scepticismul meu legat de posibilitatea începerii unei prigoane împotriva unor specimene încăpățânate si împotmolite în niste idei ciudate s-a risipit măturat de adierea dinspre Westminster Magistrate’ Court. Cu siguranța că realitatea bate imaginația, si în ceea ce priveste conținutul corespondențele diplomatice si în ceea ce priveste reacția societații la publicarea lor.

Rămân cu doua întrebari:

1. Cine se va bate pentru Assange sa-l scoată din puscarie dacă va fi condamnat? (azi a fost susținut de cel puțin 5 persoane care s-au oferit să-i plătească cauțiunea, printre care se numără regizorul Ken Loach, ziaristul John Pilger si doamna Jemima Kahn, sora unui membru al parlamentului britanic. Judecătorul a refuzat pe motiv că există un risc mare ca Assange sa dispară)

2. Se va măsura istoria în „before and after” Julian Assange?

Lasă un comentariu